Yves Rocher vs. Avon: Review Comparativ Mascara


Bună, fete frumoase!

Nu am mai scris de ceva vreme din două motive: o săptămână am fost în vacanță și una am petrecut-o mai mult lacrimi din cauza unui eveniment nefericit. Însă mă simt mai bine și oricum am realizat că blogul mă ajută să trec peste momentele mai grele așa că mă pun înapoi pe treabă. Voiam să fac un tag inițial, dar nu am produsele cărora vreau să le fac poză aici așa că am ales un review comparativ pentru azi. 

Produsele de care voi vorbi sunt din categoria must-have în portfardul oricărei fete: mascara! Fiecare caută ceva anume de la rimelul ideal (alungire, volum, curbare sau rezistență la apă). Eu, personal, le prefer pe cele care oferă puțină alungire, dar mai mult volum deoarece port ochelari de vedere și întotdeauna ajung să murdăresc lentilele dacă genele sunt alungite prea mult. Preferatul meu all-time este Maybelline The Colossal, dar mereu încerc altele noi, din curiozitate. 

Așa am ajuns la acestea două: Yves Rocher Sexy Pulp și Avon Big & Daring. Primul a fost cumpărat de mama mea, iar al doilea primit cadou la Digital Divas, dar părerile îmi aparțin în întregime. M-am gândit că cel mai bine ar fi să vă arăt întâi și întâi fotografii before and after cu fiecare în parte, iar mai apoi să vă zic și câteva despre ele.


Înainte de aplicare
După un strat de Yves Rocher Sexy Pulp
Înainte de aplicare
După un strat de Avon Big & Daring
Cred că se văd destul de bine efectele lor, mi se pare că ambele oferă îndeajuns volum pentru ce caut eu. Cel de la YR oferă ceva mai multă alungire, iar cel de la Avon lipește puțin genele, după cum se vede și în fotografii. Pensulele sunt diferite (se vede mai jos), iar cea de la YR mi se pare mai bună per total ca aplicare.

În concluzie, cred că cel de la Avon este o variantă bună dacă nu doriți să dați 60 de lei pe un mascara sau dacă nu prindeți o ofertă. Le recomand pe ambele, încă le folosesc cu plăcere și cred că sunt foarte bune. Rar cumpăr un mascara de două ori (excepție fiind cel menționat mai sus) pentru că îmi place să experimentez, dar acestea sunt pe lista favoritelor.

Yves Rocher Sexy Pulp 
⇾ îl puteți găsi în magazine sau on-line
⇾ preț: 60 lei
⇾ oferă un pic mai multă alungire
⇾ se usucă puțin mai greu decât celălalt
⇾ aplicare mai ușoară datorită pensulei


Avon Big & Daring
⇾ va fi lansat în Campania 13, pe 11 septembrie (deci în curând)
⇾ preț: 17, 99 lei
⇾ genele se lipesc ceva mai mult
⇾ oferă la fel de mult volum și este la fel de intens la culoare
⇾ rezistența este aceeași la ambele 


Voi ați încercat vreunul din cele două? V-a plăcut?
Lăsați-mi părerile voastre în comentarii.
O zi frumoasă!

6 pretty comments

  1. cred ca sexy pulp te prinde mai bine, eu nu ma descurc asa bine cu rimelurile cu pensula groasa :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Cta de tare, multumesc pentru articol, chiar vroiam sa mi cumpar un rimel nou, castigatorul pentru mine este cel de Yves Rocher. Mai ales ca are un plus pentru pensula groasa. Kisses
    http://www.xcentrica.ro/review-la-roche-posay-anthelios-xl-ulei-cu-spf-50/

    RăspundețiȘtergere
  3. Mie imi place tare mult cum arata cel de la Yves Rocher <3 Preferatul meu este Atomic Volume din Sephora :)

    http://addictedblog24.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu nu l-am incercat pe cel mentionat de tine, poate pun mana pe el candva :D

      Ștergere