Benefit - benelove - benegal


Mi-a lipsit atât de mult să stau cu laptopul în brațe și să scriu pe blog, dar mă întorc și eu din vacanță odată cu vremea mohorâtă se pare. Nicio problemă, asta înseamnă că putem lua o cană plină cu cel mai bun ceai și că putem sta de vorba despre câteva produse care mi-au furat inima.
În caz că nu ați auzit de Benefit până acum, am dat o fugă pe site-ul lor să le aflu secretele și cele două surori care au pornit acest brand în anii 70 au făcut-o pornind de la ideea că ”make-up doesn't have to be serious to look good”, promisiune pe care o țin și astăzi. Multe mi-ați spus că ați cumpăra chiar și numai pentru ambalaj produsele și vă dau dreptate, dar calitatea nu este mai prejos și m-am convins de asta încercându-le de-a lungul timpului.
Primul meu produs a fost Benetint, luat de la un blog sale acum vreo 2 ani și de atunci a rămas unul din produsele mele preferate pentru sezonul rece. Are o culoare zmeurie și funcționează ca un stain, atât pentru obraji, cât și pentru buze. La început m-a surpins ambalajul asemănător unei oje (chiar și aplicatorul are o pensulă identică), dar asta mă ajută să distribui ușor produsul în locurile în care vreau să par mai îmbujorată.
La Youtube Ladies Party am primit, printre altele, un mini The POREfessional și un mini mascara They're Real. Primer-ul m-a convins pe loc și de atunci am fost într-o continuă vănâtoare după cât mai multe (după cum vedeți și în poza de mai sus, am strâns câteva, fie prin generozitatea prietenelor, fie la diverse promoții). Așadar vă dați seama cât de mult îmi place, matifiază foarte bine și pregătește zona pentru aplicarea fondului de ten care alunecă foarte ușor și se așază repede.

Cât despre mascara, țin minte că prima dată l-am încercat la Fulvia (verișoara mea) și nu am fost impresionată. Mi se părea că încarcă prea mult pentru gustul meu așa că nu i-am mai acordat atenție. După ce l-am primit în varianta mini, m-am gândit să îi mai dau o șansă, iar acum este în top 3 mascara pentru mine. Va urma un review mai pe larg, cu poze before-after, dar trebuie să îl încercați, este foarte tare!
Acum ceva timp am primit și un pachet plin cu bunătăți de la Benefit (dacă mă urmăriți pe Instagram, știți deja de el) ambalate frumos într-un portfard demn de numele lor. Se pare că îmi știau obsesia pentru primer-ul de față pentru că am primit unul full-size așa că sunt asigurată pentru muuult timp de-acum înainte! Mascara albastru nu am mai folosit de la 14 ani și sunt tare entuziasmată că încă se mai fac, acum aștept doar niște zile mai calde să îl pot asorta cu razele de soare :)

Am primit și un blush, Sugarbomb, la vederea căruia am chițăit de fericire (trebuie să mă credeți). Anul trecut, de ziua mea, am primit Coralista cadou de la verișoara mea și de atunci l-am folosit intens și, când zic intens, mă refer că nu este săptămână în care să nu îl folosesc de minim 2 ori! Așa că nu e de mirare că m-am bucurat așa de tare când am văzut că adaug un nou blush Benefit la colecția mea. Trebuie să vă spun că au un miros foarte fain; nu că ar conta prea mult, dar te face să te simți bine de tot dimineața când ești pe fugă și te dai cu blush parfumat. Pentru swatch-uri, dați scroll până jos :) 
De asemenea, am mai primit și rujul Lip Service, o nuanță nude foarte drăguță. Este hidratant și îmbracă buzele într-un mod foarte subtil, dar plăcut. De ambalaj ce să mai zic, e ca de prințesă!
Un produs pe care doream cu nerăbdare să îl încerc este Gimme Brow. Din păcate, nuanța nu este cea potrivită, am primit Light/Medium care pentru sprâncenele mele închise la culoare este mult prea diferit. L-am testat totuși pentru că nu m-am putut abține (așa știi că ești menit să fii beauty blogger) și aranjează rapid sprâncenele, în timp ce le acoperă cu un strat subtil de culoare. Mi se pare perfect când ești pe fugă, iar culoare cred că s-ar potrivi fetelor șatene și blonde.
 Ultimul produs din portfardul minune a fost acest tuș They're Real Push-up Liner cu un sistem tare ingenios. Aplicatorul este din cauciuc și are o formă ascuțită, iar pentru a scoate produsul, se rotește capătul de jos al tușului. Pentru mâinile mele stângi, aplicarea a fost precisă și au ieșit două codițe foarte faine, egale și fără dungi tremurate. Din păcate, pe ochii mei nu a rezistat prea mult într-o zi călduroasă fără să se strângă în pliu. Data viitoare voi încerca să îl fixez cu fard negru și revin cu păreri.
Swatch la câteva din produsele menționate:
 Pe final, m-am gândit să vă zic ce mi-aș dori să mai încerc de la ei:
- POREfessional License to Blot (știți povestea cu mine și sebumul în exces)
- Sun Beam (cred că ar arăta fabulos pe pielea bronzată).

Acum e rândul vostru, ia spuneți-mi, voi ce produse aveți de la ei și ce v-ar plăcea să încercați?

8 pretty comments

  1. Hey!

    Nu am niciun produs momentan, dar pe lista am blush-ul si Gimme Brow! Si poate si tusul. O sa depinda de buget cel mai probabil :))

    Multumim pt recomandari si da-mi voie sa iti fac si eu una in materie de ceai. L-am gasit la Kaufland, cred ca firma este Bio (si atat). Ceai de mirt lamaios. Si merge excelent intr-o cana mare!
    Xoxo

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce noroc pe mine ca am Kaufland aproape :D la urmatoarea tura de cumparaturi, il incerc. Multumesc si eu :*

      Ștergere
  2. The Porefessional si Gimme brow mi-as dori sa incerc..doar pareri bune am auzit... Intradevar blush-ul Coralista te prinde de minune, si Sugarbomb arata "bomba"! Nu am nimic de la ei, dar pe viitor ...pacat ca nu au si online...Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gimme brow mi se pare un produs minunat :D poate vor face si magazin online curand, eu asa sper! Daca nu, te pot ajuta eu daca vrei ceva si iti trimit prin posta :*

      Ștergere
  3. Primerul și mie-mi place!
    Mă tentează eyeliner-ul nou, pare foarte ușor de folosit, dar mai aștept să ne povestești de rezistență, e un aspect important! :D Un blush, un ruj și iluminatorul high beam le-aș vrea cel mai mult acum. :D
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iluminatoarele lor sunt atat de tari, nu puteam sa nu trec si eu unul pe lista :D o sa mai testez eyeliner-ul si revin cu pareri :*

      Ștergere
  4. Hey, ne-ai lipsit :) Ma bucur ca te-ai intors la scris.
    Nu am incercat niciun produs de la Benefit, dar am ochit deja cateva bunatati :D

    Pupici!

    RăspundețiȘtergere