Ce a însemnat #dbbm3 pentru mine

A trecut mai bine de o săptămână și, în sfârșit, m-am mobilizat și eu să scriu postarea asta. De când am primit invitația pentru marea întâlnire, în fiecare seară mă culcam cu gândul la cum va fi, despre ce vom vorbi, pe cine voi cunoaște, dacă îmi va fi rușine (mda, mi-a fost, noroc cu Ioana că ne-am găsit una pe alta). Când a venit în sfârșit ziua cea mare a început panica și goana prin casă, cum mă machiez, ce port, o să-mi fie frig/cald?

Primul lucru pe care vreau să îl fac este să le mulțumesc Ioanei, Larisei și Cristinei pentru acest eveniment minunat. Nici nu vreau să mă gândesc cât a fost de muncă așa că le apreciez infinit de mult. Deși, între noi fie vorba, cred că Bebe Nori a făcut toată treaba, uitați-o doar cât de prinsă în moment este :D


Când am ajuns la Caffe Tabiet, locul în care s-a desfășurat întâlnirea (și unde voi reveni cu plăcere deoarece este foarte frumos, prețuri decente pentru București și o atmosferă faină), ne aștepta pe fiecare o punguță Sephora pe masă înconjurată de alte câteva produse. Deja mă entuziasmasem și le studiam cu atenție pe fiecare în parte, dar apoi văd cum apare Ioana de după cortină ca un magician cu încă un șir de punguțe. După jumătate de oră, se repetă faza și tot așa până când am ajuns înconjurate toate de pungi, punguțe și cutii, care mai de care mai tentante.


Când am aflat că Laura Muşuroaea va fi speaker, am fost cea mai încântată. De mult doream să o cunosc și, stând de vorbă cu ea, am văzut ce persoană caldă e. Ea a fost însoțită și de Ana Sipciu de la Google, iar ambele m-au învățat informații prețioase legate de blogging, vlogging și tot ce ne mai trecea nouă prin cap, lucruri pe care am și început să le pun în practică.

Un alt moment interesant a fost discursul Corinei Coman de la FCB, am învățat să privesc orice colaborare și din perspectiva omului de PR, nu numai a bloggeriței de beauty. E foarte important cum comunici, cum te prezinți pentru că până la urmă produsul ești chiar tu împreună cu blogul tău și trebuie să știi să îți evidențiezi reușitele. Tocmai de aceea, în curând voi implementa un Media Kit pe blog cu tot ce am realizat de când sunt bloggeriță.

A fost și Mirela Vescan din partea Rimmel London care ne-a prezentat în avanpremieră noul mascara Rimmel London ScandalEyes Xtreme pe care am început să îl testez și despre care vă voi vorbi curând. Spre final, Marian Tănase din partea Numeric Proof ne-a demonstrat o metodă inventivă de contouring prin care se renunță la liniile unghiulare, dar care dă un efect mult mai natural pe ten.

Tot în avanpremieră am primit și La Roche Posay Cicaplat Mains, o cremă de mâini pe care am început să o folosesc și care deja îmi place foarte mult, mai ales că are niște ingrediente benefice.


Prezenți la eveniment au mai fost Garner Olia Bar ce au oferit cutii de vopsea pentru fiecare dintre noi şi beauty cornerul cu manichiuri CND Vinylux şi Alessandro Striplac organizat de fetele minunate de la Topline, Corina Kristaly şi Vali Mihai. Pentru că eram curioasă tare de manichiura Striplac după ce am văzut la câteva fete din blogosferă, am profitat de ocazie și mi-am făcut unghiile într-o nuanță plăcută de gri (mai ales că acasă nu am așa ceva). Rezultatul îl puteți vedea mai jos și, în curând, îi voi dedica o postare pe blog.

A photo posted by Stefana (@theprettyblossoms) on

Cred că Întâlnirea Oficială (sintagmă care a fost și unul din hashtagurile zilei) i se potrivește perfect pentru că, pe lângă numeroasele cadouri și informațiile prețioase primite de la profesioniștii invitați, am putut socializa între noi, am cunoscut bloggerițe de care nu auzisem până atunci, am râs, am glumit și m-am simțit minunat! Dacă sunteți curioase să vedeți toate postările on-line din ziua respectivă, căutați pe FB sau Instagram hashtagurile: #DecemberBeautyBloggersMeeting3 #DBBM3 #CaffeTabiet #intalnireaoficiala
Anca, Adina și Jully 

Nu se putea și fără un selfie cu Ioana :) 

Și cu toate produsele de aici am ajuns acasă. O parte au fost sau vor fi făcute cadou, o parte le-am păstrat în teste și o a treia parte vor ajunge prin giveaway-uri la câteva dintre voi :) Pe final sunt extrem de fericită că, deși abia anul acesta m-am reapucat de blogging, am fost considerată suficient de pregătită să particip la un eveniment de așa amploare. Acest lucru mă face să vreau să lucrez și mai mult pentru blog și îmi confirmă faptul că sunt pe drumul cel bun. Cam atât pentru astăzi, vă pup!
A photo posted by Stefana (@theprettyblossoms) on
Fotografii realizate de Iulian Sima și de Jully Bucovanu.
Moşii de anul acesta au fost:
Topline cu brandurile Moroccanoil, Alessandro, CND, Babor, Academie, Guinot şi Joico
Beauty One cu brandurile CHI şi label.m
Numeric Proof
Melkior
Yves Rocher
BU
Str8
Elmiplant
Gliss
La Roche Posay
Vichy
Garnier
Coty cu brandurile Rimmel London şi Sally Hansen
Bourjois
Collistar
Wycon
Sephora
Bioderma
Nivea
Benefit Cosmetics 
Hair Wellness …and More 
Elizabeth Bags 
Fit & Go
Bio Sculpture 

6 pretty comments

  1. Foarte frumos eveniment! Se vede ca te-ai simtit bine! :)

    www.juliahasch.com

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte frumos! Am devorat toate postările fetelor legate de #dbbm3 și abia o așteptam și pe a ta ^_^

    Mi-ar fi plăcut să particip și eu, dar nu se știe niciodată :P
    Puuupici :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :D Multumesc, poate la anul primesti o bucurie si tu :D eu nu ma asteptam sa fiu invitata avand in vedere ca abia am reinceput sa scriu, dar daca te tii de treaba poate si tu vei fi surprinsa la fel ca mine, te pup!

      Ștergere
  3. cred ca v-ati simtit foarte bine la acel aveniment pentu ca pare ca v-ati distrat! mu bucur atat de mult pentru voi! Va pup si toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere