Am vorbit mult despre plantele mele pe YouTube și Instagram, dar niciodată aici. E o pasiune pe care am descoperit-o mai târziu, ba chiar înainte nu credeam că voi fi în stare să îngrijesc nici măcar un cactus. Totuși mereu m-a fascinat să le văd, încă de mică le fotografiam în curtea bunicii: crizanteme, margarete, cosmos, bulbi de flori, nu cred că era anotimp fără ca bunica mea să aibă ceva înflorit în grădină. Apoi ne-am mutat și noi la curte, mama a început să dedice tot mai mult timp plantelor și am ajuns să îndrăgesc copacii ce ne țineau umbră și răcoare, wisteria cu ale ei flori spectaculoase în fiecare primăvară, trandafirii ce parfumau aleea până toamna târziu și cred că nu m-aș opri până diseară din povestit.

(în imagini trandafirii cățărători Ghislaine de Feligonde, dreapta, și Swan Lake, stânga)

Așa am știut că îmi doresc să am curtea mea, cândva. Acel cândva a venit mult mai devreme decât puteam spera vreodată. Nu e la fel de mare ca a mamei, nu este într-o zonă la fel de liniștită ca a bunicii, dar e curtea noastră, unde ne petrecem mare parte din timp și unde familia noastră se simte acasă. Și ce este un astfel de spațiu fără verdeață, fără flori colorate și fără frunze în bătaia vântului? Așadar, treptat și cu multă ambiție, am început și noi amenajările micuțului nostru rai. 

Mama mea este clientă de foarte mulți ani Sweet Garden, așadar am știut din start de unde urma să comandăm toate plantele de care aveam nevoie pentru asta. M-a ajutat mult și faptul că pe site sunt menționate și multe dintre detaliile importante, cum ar fi distanța de plantare, perioada de înflorire, dimensiunile la maturitate, dar și la livrare. Mi-am făcut mult mai ușor planurile așa, iar rezultatele se văd deja la 3 ani distanță. Chiar și în grădină noastră mică, avem de toate de la arbuști ornamentali și flori de toate felurile la pomi fructiferi și chiar o grădiniță de legume. 

Este locul nostru cald și primitor pe care încercăm să îl împărțim cu oricine ne trece pragul, real sau virtual.

(iasomie de iarnă, un deliciu în orice grădină)

(pentru factorul spectaculos, wisteria)

 Înainte să mă apuc de această scrisoare am tras cu ochiul puțin peste tine. Martie 2018, data ultimei postări de aici. Peste 2 ani în care ți-am plătit în continuare domeniul, în care am fost activă pe alte platforme, dar în care nu te-am mai accesat deloc. Nu aș ști să zic de ce. Mereu mi-a plăcut să scriu, să îți povestesc, chiar și acum când mai recitesc articolele mele vechi mă apucă o nostalgie și îmi face plăcere să îmi ascult vocea de atunci. Pur și simplu au luat amploare alte lucruri pentru mine și nu am mai lăsat timp și pentru asta. Deși tu ai fost alături de mine la bine și la greu, mereu ai avut un spațiu liber să îmi aștern un gând sau o fotografie, oricât de simple și banale ar fi fost ele. Mai intram să văd ce faci, simțeam că a trecut prea mult și ieșeam. Fără să zic nimic.

Apoi au venit nesiguranțele, chiar și când aș fi vrut să îți scriu ceva: oare mai citește cineva bloguri, oare mă mai pricep să îmi expun gândurile în cuvinte, oare te mai interesează? Tot nu am răspuns la ele, dar măcar azi am deschis o pagină nouă. Am vrut să văd ce mai faci, cum ne mai înțelegem, să văd dacă e genul ăla de prietenie unde, chiar și când te vezi peste 5 ani, vorbiți ca și cum v-ați fi văzut ieri. 

Te rog nu o lua ca pe un semn că de acum vom fi iar împreună, pe asta nu o știe nimeni, doar mi-a fost dor de tine și voiam să văd cum mai ești, dacă eu ți-am lipsit. Așadar, spune-mi te rog, ce am ratat în ultimii 2 ani?