De când mi-am început firma și am avut nevoie de imprimantă m-am confruntat cu următoarea situație: un bloc mare negru care inevitabil strângea și praf, fire în plus, spațiu ocupat la birou și terminarea cernelii când mi-era ziua mai bună. Recunosc, nici nu am făcut mare research vizavi de subiect, știam că am nevoie de o imprimantă pentru facturi, contracte și alte documente, așa că am acceptat ce era mai la îndemână, dar nu pot să spun că a fost vreodată un proces care să îmi placă.
De curând am primit un model EcoTank de la Epson România, mai exact L3156. Ce mi-a sărit prima oară în ochi? Faptul că e micuță și albă, parcă se și potrivește în biroul meu. Recunosc, uneori sunt superficială la aceste aspecte, dar asta pentru că lucrând atâtea ore pe zi aici și mai ales fiind și spațiu de filmare pentru mine, e important să arate bine și să nu fie încărcat vizual. Așadar, primul punct l-a nimerit. Totuși e vorba de o imprimantă, mai importantă este funcționalitatea, nu?
Instalarea a fost ușoară, încărcarea cu cerneală la fel, iar procesul de printare merge ca uns. Până la urmă i-am găsit loc în dulap, să o feresc de praf (că tot aveam o priză nefolosită acolo) și am conectat-o prin WiFi la ambele calculatoare din casă plus telefoane. Merge foarte intuitiv, printează repede, chiar și de la distanță și ce-mi place cel mai mult momentan este că văd ușor nivelul cernelii, deci nu mă poate lua prin surprindere când se termină.
Pe lângă anostele, dar inevitabilele documente, o mai folosesc și la printat templates pentru agenda mea, pe viitor aș vrea să o mai testez și cu niște poze de înrămat, să vedem cum își face treaba acolo. Ei promit până la 8.100 de pagini alb-negru sau 6.500 color cu cerneala din pachet, echivalentul a 82 de cartușe de cerneală, ceea ce ar însemna un consum mult mai mic (atât cantitativ, cât și financiar).
So far, so good. Revin cu păreri!
Nu e un secret că nu sunt cel mai ordonat om. Deși sunt organizată, în mod ironic, când e vorba de menținut undeva mă pierd, așa că sunt constant în căutarea unor soluții care să mă ajute să țin în frâu toate micile obiecte pe care le adun și care fie sunt utile, fie mă fac fericită.
Astăzi începem cu biroul, camera în camera petrec cele mai multe ore pe zi. Aici filmez, editez, fotografiez și fac toate celelalte activități mai puțin plăcute ale meseriei mele. Îi place cuiva să dea mailuri și să sorteze contracte și facturi, sincer, vă rog? Mie clar nu, așa că vreau ca spațiul în care fac asta să fie cât mai primitor, liniștitor și deloc dezordonat. Dar cum realitatea bate așteptările, pachetele săptămânale pe care le primesc combinate cu toate obiectele de care am nevoie când filmez ceva nu ajută deloc la asta. În schimb ce ajută sunt mici elemente de decor & organizare care te pot ajuta măcar vizual să ții lucrurile sub control.
Să începem cu biroul
Nu era rău nici înainte, chiar mă străduiam să îl țin bine organizat, altfel nu reușeam să mă concentrez pe ce aveam de făcut și, acum că atâta lumea lucrează de acasă, cred că știți la ce mă refer. Ai nevoie de un spațiu ordonat, luminos și curat ca să ai energia necesară pentru muncă. Physical clutter leads to mental clutter.
Cu toate astea, inevitabil ajungeau pe birou mai o pereche de căști, mai un cablu pentru telefon și uite-așa părea împrăștiat și simțeam nevoia de o pauză. Scrollând într-o zi site-ul Ikea am dat peste acest suport metalic de monitor (ELLOVEN) care s-a dovedit a fi fix ce aveam nevoie. Are un sertar adânc din bambus pentru organizare eficientă, într-unul din ele chiar mi-am făcut un mini charging station cu un cablu USB Type C tras prin spatele sertarului (are o mică nișă ce permite asta) și așa deja arată mai bine spațiul de lucru.
Un alt avantaj este spațiul de sub suport care îți permite depozitarea mouse-ului și a tastaturii, astfel câștigând blat liber, dacă ești ca mine și ai nevoie pentru agendă. Costă 99 lei un suport, se mai găsește și pe antracit și mă bucur să văd că au schimbat firma de curierat după aventura noastră cu bucătăria de acum câțiva ani, dar site-ul tot dificil de folosit este. Dacă vreți să comandați online, înarmați-vă cu răbdare!
Coșuri decorative pentru depozitare
Eu sunt omul care păstrează tot felul de nimicuri, mai mult sau mai puțin utile, pentru că se atașează emoțional. Nu zic că e bine, știu că am tendințe de hoarding din cauza asta și lucrez la acest aspect, dar e greu să te pui cu natura omului. Aveam deja niște cutii simple de carton pe care le foloseam în biblioteca Kallax pentru depozitare, dar am realizat că am nevoie de mai multe și, dacă tot am cumpărat, am decis să schimb și stilul mergând pe o paletă de culori mai caldă și primitoare de data asta. Cele de carton sunt refolosite în dulap acum, nimic nu se pierde.
Coșurile alese sunt din ratan, tot de la IKEA și se numesc BRANAS. Sunt făcute să se potrivească cu acest sistem de bibliotecă, așa că intră la fix, se trag ușor pentru acces la ce este înăuntru și per total mi se pare că se potrivesc foarte bine cu spațiul pe care îl aveam. Cărțile le mut în altă parte a casei pentru că îmi place să le am la vedere, așadar acum am mai mult spațiu liber să îmi arunc toate mărunțișurile fără de care nu pot trăi. :))
Îmi place în mod special cum arată ratanul în combinație cu mini-jungla mea de deasupra și acum mă bate gândul să folosesc o vopsea în nuanță de terracota pentru câteva detalii pe peretele alb, dar acesta rămâne un proiect pentru altă dată. Vă las cu colțul meu zen și ne auzim cu următoarea ocazie.
Spor la organizat!
Acum că au trecut sărbătorile, trebuie să strângem și toate decorațiunile din casă. Pe cât de plăcut este pentru mine procesul de decorare al casei, pe atâta de trist este cel de a duce tot în pod. Totuși mă încălzește gândul că fără aceste pauze nu aș mai aprecia la fel de mult perioadele în care casa este plină de luminițe și ghirlande, așa că am decis să fac și procesul de strângere unul plăcut prin câteva trucuri de organizare eficientă.
Nr. 1 - Folosește lăzi mari și transparente
Nu doar că te vor ajuta să vezi mai bine ce ai depozitat acolo, dar cele mai multe vin chiar însoțite de capac etanș, astfel încât niciun fir de praf să nu ajungă înăuntru. Să găsesc mai peste tot de la magazinele mari precum Ikea și Jysk până la magazinele de brico. Unele vin chiar și cu roți, ca să le poți muta mai ușor și un alt avantaj ar fi faptul că se pot depozita unele peste celelalte, economisind astfel spațiu.
Nr. 2 - Organizează-le pe culori și funcții
Când vine decembrie și mă apuc de decorat, nu am timp într-o singură zi să le fac pe toate, așa că mă ajută mult să le am deja împărțite pe categorii. Azi dau jos din pod ladă pentru brad, peste 3 zile ghirlandele artificiale și tot așa. Dacă obișnuiești să schimbi tematica de la an la an, aș merge chiar un pas mai departe și le-aș categorisi și după culoare, astfel încât să nu fii nevoit să aduci toată lada cu cele 5 tipuri de globuri, dacă anul acesta vrei să le folosești doar pe cele roșii, de exemplu. Poți folosi cutii de încălțăminte sau chiar de la cadourile de anul trecut pentru a le sorta.
Nr. 3 - Protejează instalațiile cu beculețe
Eu în fiecare an petreceam minim 15 minute să descurs beculețele depozitate prost, iar anul acesta am hotărât că e cazul să dau militaria jos din pod (știam eu că va veni o vreme când voi folosi și eu vorba asta) și să caut metode eficiente de depozitare. Ce vă recomand? În primul rând să le împărțiți în două categorii: instalațiile pe baterii și cele la priză. La cele pe baterii nu uitați să le scoateți bateriile înainte de a le depozita ca să evitați accidentele. Pentru că cele la priză de multe ori sunt mult mai lungi (mâna sus cine mai are 500 de leduri ca mine), folosesc o metodă simplă pentru a mă asigura că vor rezista mulți ani: le înfășor pe o bucată de carton. Simplu, nu? Așa nu mai stau mult să le descurc anul următor și nici nu mai există riscul să le rup.
Nr. 4 - Etichetează tot
Eu sunt fană etichete de toate felurile, sunt un om cu multe lucruri în casă și îmi fac viața mai ușoară, așadar nu putea lipsi acest sfat de aici. Fie că alegi niște markere mai rezistente (le recomand pe cele cu vopsea de la magazinele de papetărie, rezistă foarte bine), fie că optezi pentru niște simple etichete, garantez că vor ușura procesul.
Nr. 5 - Folosește saci de protecție
Există decorațiuni mai mari precum brăduți artificiali, coronițe sau altele care nu intră în lăzi. Ce facem cu ele? Eu merg pe varianta cea mai simplă: iau niște saci de gunoi, de preferat mai mari, și acopăr decorațiunile cu ele, astfel încât să fie protejate de praf până anul viitor.
Nr. 6 - Aruncă/donează
Știi termenul de decluttering? Eu sunt mare fană și încerc, măcar o dată pe an, să fac acest lucru pentru toate obiectele din casa mea, iar luna ianuarie este perfectă pentru decorațiunile de Crăciun. Trec în revistă tot ce am (chiar și cele pe care nu le-am folosit), verific ce e stricat și dacă poate fi reparat, o fac, dacă nu, le arunc sau le reciclez (în funcție de material). Cele care nu mai sunt pe gustul meu merg în coșul de donat să ajungă la cineva care se va bucura mai mult de ele.
Așadar nu este nevoie să ne limităm neapărat numărul decorațiunilor de Crăciun dacă avem loc pentru depozitare, atâta timp cât o facem cu cap. Cumpărăm ce știm că vom folosi, donăm sau reciclăm ce nu ne trebuie și așa nici nu pierdem vremea când vin din nou sărbătorile pentru că le avem deja sortate.
Dacă îți place mai mult formatul video, îți recomand să urmărești și postarea mea de pe Youtube cu aceeași temă. Mulțumesc pentru prezență și ne auzim data viitoare!