Doar 5: Pensule

Hello, dragile mele :) Cum este saptamana voastra? 
Postul de astazi este inspirat de o bloggerita draga mie, Camelia, printre primele pe care le-am urmarit de cand am intrat eu in lumea fardurilor colorate si a cosmeticelor parfumate. Ea a venit cu ideea unei serii de cate 5, o mica provocare unde alegi favoritele din perioada asta pentru mai multe categorii.
Stiti ca eu sunt o impatimita a cosmeticelor asa ca mi-a fost greu sa aleg doar 5, dar tocmai de aceea mi s-a parut interesanta ideea ei. Cum Camelia a inceput prima postare din serie cu "pensule", voi face si eu la fel. Una dintre cele alese de ea se regaseste si la mine, postul i-l puteti citi aici.
Am inceput si eu, mi-am scos toate pensulele la analizat si m-am apucat de ales topul celor 5. A fost greu. Am pensule pe care, desi nu le-am folosit in ultima perioada, sunt in topul meu all-time. Insa, avand in vedere ca "Doar 5..." se refera la preferatele perioadei, m-am limitat la cele de mai jos. Sa incepem!
Acestea sunt cele 5 alese de mine, pe care le voi prezenta pe rand cu poza close-up. Patru dintre ele sunt MAC si una Real Techniques, acestea sunt firmele mele preferate cand vine vorba de pensule de calitate si, desi cele MAC costa o mica avere, merita fiecare banut daca le ingrijiti corespunzator.
1. MAC #109
Pensula mea preferata pentru blush si contouring. Are o forma rotunjita, este deasa si aplica perfect produsul. O folosesc atat pentru blushuri crema si pudra, cat si pentru conturarea fetei cu un bronzer mat deoarece estompeaza foarte bine si creeaza o trecere fina. Am folosit-o de cateva ori chiar si cu iluminator pe pometi. De asemenea, o gasiti si in Favoritele Lunii Mai.
2. Real Techniques Buffing Brush
Desi aceasta a intrat de curand in colectia mea, a devenit aproape imediat o favorita. O folosesc atat la pudra, cat si la aplicarea fondului de ten. Este foarte deasa, usor rotunjita, dar mai mare decat cea de la MAC. Ador cum se aplica fondul de ten cu ea si cat de moale si fina este. Cand am incercat-o prima data mi-am amintit instant de copilarie cand incercam pensula de ras a bunicului, la fel de moale este.
3. MAC #217
Am terminat cu cele de fata si acum trecem la pensulele pentru ochi. Prima pe care o mentionez mereu este aceasta deoarece e favorita mea cand vine vorba de aplicat culoarea in pliul pleoapei si blending. Este pufoasa, dar precisa, si mi se pare buna pentru orice tip de ochi, oricat de mari sau mici ii aveti. 
4. MAC #239
Urmatoarea pe lista mea este aceasta deoarece o folosesc zilnic si pentru mine este indispensabila. Eu am probleme cu pleoapele uleioase, dar un truc invatat de la o prietena make-up artist m-a ajutat sa aplic corect fardurile astfel incat sa nu se mai stranga nici macar dupa 12 ore. Cheia este o pensula ca aceasta, plata, si un fard culoarea pielii ca baza.
5. MAC #208
Ultima este tot o favorita permanenta de-a mea. De cand am descoperit-o, am folosit-o zilnic. Ea este promovata ca o pensula de sprancene, dar eu o folosesc si la tusul gel de ochi deoarece mi se pare ca aluneca perfect si creeaza linia si codita perfecte. Este foarte subtire si precisa, iar faptul ca este scurta ii confera o rigiditate si un control mai bun ca altor pensule.

Cam asta a fost topul meu. Va invit si pe voi sa imi spuneti care sunt pensulele voastre preferate in comentarii, poate descoper si eu unele noi asa :)
Sa aveti o zi cat mai placuta!

15 pretty comments

  1. 109 a ta nu pierde perii? Cea pe care am avut-o eu (si cred ca am avut-o de 2 ori) pierdea rau de tot si am scapat de ea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pierde cand o spal si ma enerveaza treaba asta, dar vad ca inca e deasa deci nu ma plang :))

      Ștergere
    2. Eu mi-am luat de la elf (da, mare minune) Mineral Blush Brush cred ca e denumirea, e aceeasi forma si nu pierde deloc peri :))

      Ștergere
    3. Bine ca mi-ai zis, ia sa trag un ochi pe site :)) nu m-as supara sa mai am una.

      Ștergere
  2. 239 on my list starting right now :))))

    RăspundețiȘtergere
  3. 208 e pensula mea preferata si de neinlocuit pt mine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur sa vad ca o mai foloseste cineva, am vazut hype numai pentru 266, dar asta mi se pare mult mai buna.

      Ștergere
  4. Mie imi plac pensulele de la RT foarte mult...dar vreau 217 si 239 :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie, presimt ca vor mai urma comenzi, sunt curioasa de cea de Blush si cea Expert. Iar 217 si 239 merita :D le am de ani mult, de cand m-am apucat de machiat si sunt ca noi.

      Ștergere
  5. Vreau si eu sa ma apuc de treaba asta, cu doar 5, sper doar sa am timp zilele astea, ca la mine e mai greu sa ma organizez cand sunt in concediu decat atunci cand muncesc! :D
    Faine pensule, eu o ard mai mult cu RT, ca sunt mai budget friendly.

    RăspundețiȘtergere
  6. Răspunsuri
    1. Multumesc de sugestie :D am tot auzit de ele, dar nu am avut ocazia sa le incerc pana acum. Poate pe viitor!

      Ștergere