Cum depozitez decorațiunile de Crăciun


Acum că au trecut sărbătorile, trebuie să strângem și toate decorațiunile din casă. Pe cât de plăcut este pentru mine procesul de decorare al casei, pe atâta de trist este cel de a duce tot în pod. Totuși mă încălzește gândul că fără aceste pauze nu aș mai aprecia la fel de mult perioadele în care casa este plină de luminițe și ghirlande, așa că am decis să fac și procesul de strângere unul plăcut prin câteva trucuri de organizare eficientă.


Nr. 1 - Folosește lăzi mari și transparente

Nu doar că te vor ajuta să vezi mai bine ce ai depozitat acolo, dar cele mai multe vin chiar însoțite de capac etanș, astfel încât niciun fir de praf să nu ajungă înăuntru. Să găsesc mai peste tot de la magazinele mari precum Ikea și Jysk până la magazinele de brico. Unele vin chiar și cu roți, ca să le poți muta mai ușor și un alt avantaj ar fi faptul că se pot depozita unele peste celelalte, economisind astfel spațiu.


Nr. 2 - Organizează-le pe culori și funcții

Când vine decembrie și mă apuc de decorat, nu am timp într-o singură zi să le fac pe toate, așa că mă ajută mult să le am deja împărțite pe categorii. Azi dau jos din pod ladă pentru brad, peste 3 zile ghirlandele artificiale și tot așa. Dacă obișnuiești să schimbi tematica de la an la an, aș merge chiar un pas mai departe și le-aș categorisi și după culoare, astfel încât să nu fii nevoit să aduci toată lada cu cele 5 tipuri de globuri, dacă anul acesta vrei să le folosești doar pe cele roșii, de exemplu. Poți folosi cutii de încălțăminte sau chiar de la cadourile de anul trecut pentru a le sorta.

Nr. 3 - Protejează instalațiile cu beculețe

Eu în fiecare an petreceam minim 15 minute să descurs beculețele depozitate prost, iar anul acesta am hotărât că e cazul să dau militaria jos din pod (știam eu că va veni o vreme când voi folosi și eu vorba asta) și să caut metode eficiente de depozitare. Ce vă recomand? În primul rând să le împărțiți în două categorii: instalațiile pe baterii și cele la priză. La cele pe baterii nu uitați să le scoateți bateriile înainte de a le depozita ca să evitați accidentele. Pentru că cele la priză de multe ori sunt mult mai lungi (mâna sus cine mai are 500 de leduri ca mine), folosesc o metodă simplă pentru a mă asigura că vor rezista mulți ani: le înfășor pe o bucată de carton. Simplu, nu? Așa nu mai stau mult să le descurc anul următor și nici nu mai există riscul să le rup.

Nr. 4 - Etichetează tot

Eu sunt fană etichete de toate felurile, sunt un om cu multe lucruri în casă și îmi fac viața mai ușoară, așadar nu putea lipsi acest sfat de aici. Fie că alegi niște markere mai rezistente (le recomand pe cele cu vopsea de la magazinele de papetărie, rezistă foarte bine), fie că optezi pentru niște simple etichete, garantez că vor ușura procesul.

Nr. 5 - Folosește saci de protecție

Există decorațiuni mai mari precum brăduți artificiali, coronițe sau altele care nu intră în lăzi. Ce facem cu ele? Eu merg pe varianta cea mai simplă: iau niște saci de gunoi, de preferat mai mari, și acopăr decorațiunile cu ele, astfel încât să fie protejate de praf până anul viitor. 

Nr. 6 - Aruncă/donează

Știi termenul de decluttering? Eu sunt mare fană și încerc, măcar o dată pe an, să fac acest lucru pentru toate obiectele din casa mea, iar luna ianuarie este perfectă pentru decorațiunile de Crăciun. Trec în revistă tot ce am (chiar și cele pe care nu le-am folosit), verific ce e stricat și dacă poate fi reparat, o fac, dacă nu, le arunc sau le reciclez (în funcție de material). Cele care nu mai sunt pe gustul meu merg în coșul de donat să ajungă la cineva care se va bucura mai mult de ele.


Așadar nu este nevoie să ne limităm neapărat numărul decorațiunilor de Crăciun dacă avem loc pentru depozitare, atâta timp cât o facem cu cap. Cumpărăm ce știm că vom folosi, donăm sau reciclăm ce nu ne trebuie și așa nici nu pierdem vremea când vin din nou sărbătorile pentru că le avem deja sortate.

Dacă îți place mai mult formatul video, îți recomand să urmărești și postarea mea de pe Youtube cu aceeași temă. Mulțumesc pentru prezență și ne auzim data viitoare!

0 pretty comments