Înainte să mă apuc de această scrisoare am tras cu ochiul puțin peste tine. Martie 2018, data ultimei postări de aici. Peste 2 ani în care ți-am plătit în continuare domeniul, în care am fost activă pe alte platforme, dar în care nu te-am mai accesat deloc. Nu aș ști să zic de ce. Mereu mi-a plăcut să scriu, să îți povestesc, chiar și acum când mai recitesc articolele mele vechi mă apucă o nostalgie și îmi face plăcere să îmi ascult vocea de atunci. Pur și simplu au luat amploare alte lucruri pentru mine și nu am mai lăsat timp și pentru asta. Deși tu ai fost alături de mine la bine și la greu, mereu ai avut un spațiu liber să îmi aștern un gând sau o fotografie, oricât de simple și banale ar fi fost ele. Mai intram să văd ce faci, simțeam că a trecut prea mult și ieșeam. Fără să zic nimic.
Apoi au venit nesiguranțele, chiar și când aș fi vrut să îți scriu ceva: oare mai citește cineva bloguri, oare mă mai pricep să îmi expun gândurile în cuvinte, oare te mai interesează? Tot nu am răspuns la ele, dar măcar azi am deschis o pagină nouă. Am vrut să văd ce mai faci, cum ne mai înțelegem, să văd dacă e genul ăla de prietenie unde, chiar și când te vezi peste 5 ani, vorbiți ca și cum v-ați fi văzut ieri.
Te rog nu o lua ca pe un semn că de acum vom fi iar împreună, pe asta nu o știe nimeni, doar mi-a fost dor de tine și voiam să văd cum mai ești, dacă eu ți-am lipsit. Așadar, spune-mi te rog, ce am ratat în ultimii 2 ani?
Am început ca cele mai multe fete cu rujurile mamei. Mânjeam tot în calea mea, dar petele de culoare și texturile mă fascinau. Apoi am avut perioada ”neagră” unde eyeliner-ul aplicat messy o data pe lună, când aveam voie, mă făcea să mă simt un rockstar. Am început ușor-ușor să experimentez și cu farduri, pudre minerale, culori mai aprinse, până mi-am dat seama că asta mă face fericită și l-am rugat pe tata să-mi cumpere primele două farduri MAC. Motiv de mândrie, nu altceva, le țin minte și acum – Shimmermoss (un turcoaz sidefat care te ducea cu gândul la o vară pe malul mării) și Sable (cel mai frumos fard neutru căruia niciun acum nu i-am găsit înlocuitor).
Hello, hello. Începem luna decembrie cu o discuție despre...păr. Nu cel din cap, ci acela de care încercăm să scăpăm. Din păcate, eu am moștenit niște gene foarte puternice care nu-mi permit să stau departe de lamă sau epilator electric prea multe zile, așa că am încercat o grămadă de metode în dorința de a scăpa.
Daca sunteți cititoare ale blogului de pe la începuturi, probabil știți toate schimbările prin care am trecut cu sprâncenele mele, de unde am plecat și cât de tare mă chinuiam cu ele înainte. Din fericire, după multe încercări eșuate, am ajuns pe mâinile unor esteticiene mai mult decât pricepute și acum sprâncenele mele au devenit chiar un ajutor în machiaj pentru că fac totul să pară mult mai aranjat și curat, chiar și atunci când nu port multe.
Nu știu dacă titlul a venit în urma absenței mele prelungite pe blog sau inspirată de povestea ce urmează să v-o spun prin imaginile de mai jos, cert este că acest produs mi-a readus la viață apetitul pentru scris, fotografii și basme.
Hello, hello!
Nu am mai scris de ceva vreme pe blog și cu un motiv foarte bun. De când a început anul m-am orientat mult mai mult pe partea de YouTube (vloguri, serii noi educative și clipuri cât mai interesante), iar asta îmi mănâncă aproape tot timpul care îmi mai rămâne după cele două joburi.
