Cum ascund dezordinea făcută de lucrurile mici


Nu e un secret că nu sunt cel mai ordonat om. Deși sunt organizată, în mod ironic, când e vorba de menținut undeva mă pierd, așa că sunt constant în căutarea unor soluții care să mă ajute să țin în frâu toate micile obiecte pe care le adun și care fie sunt utile, fie mă fac fericită. 

Astăzi începem cu biroul, camera în camera petrec cele mai multe ore pe zi. Aici filmez, editez, fotografiez și fac toate celelalte activități mai puțin plăcute ale meseriei mele. Îi place cuiva să dea mailuri și să sorteze contracte și facturi, sincer, vă rog? Mie clar nu, așa că vreau ca spațiul în care fac asta să fie cât mai primitor, liniștitor și deloc dezordonat. Dar cum realitatea bate așteptările, pachetele săptămânale pe care le primesc combinate cu toate obiectele de care am nevoie când filmez ceva nu ajută deloc la asta. În schimb ce ajută sunt mici elemente de decor & organizare care te pot ajuta măcar vizual să ții lucrurile sub control.

Să începem cu biroul


Nu era rău nici înainte, chiar mă străduiam să îl țin bine organizat, altfel nu reușeam să mă concentrez pe ce aveam de făcut și, acum că atâta lumea lucrează de acasă, cred că știți la ce mă refer. Ai nevoie de un spațiu ordonat, luminos și curat ca să ai energia necesară pentru muncă. Physical clutter leads to mental clutter. 

Cu toate astea, inevitabil ajungeau pe birou mai o pereche de căști, mai un cablu pentru telefon și uite-așa părea împrăștiat și simțeam nevoia de o pauză. Scrollând într-o zi site-ul Ikea am dat peste acest suport metalic de monitor (ELLOVEN) care s-a dovedit a fi fix ce aveam nevoie. Are un sertar adânc din bambus pentru organizare eficientă, într-unul din ele chiar mi-am făcut un mini charging station cu un cablu USB Type C tras prin spatele sertarului (are o mică nișă ce permite asta) și așa deja arată mai bine spațiul de lucru.
Un alt avantaj este spațiul de sub suport care îți permite depozitarea mouse-ului și a tastaturii, astfel câștigând blat liber, dacă ești ca mine și ai nevoie pentru agendă. Costă 99 lei un suport, se mai găsește și pe antracit și mă bucur să văd că au schimbat firma de curierat după aventura noastră cu bucătăria de acum câțiva ani, dar site-ul tot dificil de folosit este. Dacă vreți să comandați online, înarmați-vă cu răbdare!



Coșuri decorative pentru depozitare

Eu sunt omul care păstrează tot felul de nimicuri, mai mult sau mai puțin utile, pentru că se atașează emoțional. Nu zic că e bine, știu că am tendințe de hoarding din cauza asta și lucrez la acest aspect, dar e greu să te pui cu natura omului. Aveam deja niște cutii simple de carton pe care le foloseam în biblioteca Kallax pentru depozitare, dar am realizat că am nevoie de mai multe și, dacă tot am cumpărat, am decis să schimb și stilul mergând pe o paletă de culori mai caldă și primitoare de data asta. Cele de carton sunt refolosite în dulap acum, nimic nu se pierde.


Coșurile alese sunt din ratan, tot de la IKEA și se numesc BRANAS. Sunt făcute să se potrivească cu acest sistem de bibliotecă, așa că intră la fix, se trag ușor pentru acces la ce este înăuntru și per total mi se pare că se potrivesc foarte bine cu spațiul pe care îl aveam. Cărțile le mut în altă parte a casei pentru că îmi place să le am la vedere, așadar acum am mai mult spațiu liber să îmi arunc toate mărunțișurile fără de care nu pot trăi. :))
Îmi place în mod special cum arată ratanul în combinație cu mini-jungla mea de deasupra și acum mă bate gândul să folosesc o vopsea în nuanță de terracota pentru câteva detalii pe peretele alb, dar acesta rămâne un proiect pentru altă dată. Vă las cu colțul meu zen și ne auzim cu următoarea ocazie.
Spor la organizat!

1 pretty comments